Astăzi am avut timp și am schimbat radiatorul. Cu această ocazie mi-am reamintit cat de ușor e de lucrat la o Honda, cu o cheie de 10mm am desfacut toate șuruburile iar cu ajutorul unor clești am dat colierele la o parte și eram gata să-l scot afară.
Când am sucit de furtunul superior de la radiator să-l scot afara a plesnit plasticul. Cred că de asta a și plesnit pentru că era tot copt.
Am schimbat și roțiile față spate să văd daca scap de tremuratul ală din volan. Mă gândesc că poate a sărit un plumb si nu mai e echilibrată vreuna din roți.
Cu ocazia asta am verificat placuțele de frână, care trebuiesc schimbate cu prima ocazie, și pivoții care deși au numai 20mii s-au dus cumperi ieftin cumperi de 2a ori.
In sfarsit a a mai dat vremea buna la sfarsit de saptamana si pe la noi iar cu ocazia asta am schimbat pivotii (again) si placutele de frana.
Trebuie sa cumpar doua gume pe spate ca astea au ceva probleme si sa o pregatesc ca avem RAR la sfarsit de luna.
Astăzi i-am făcut o mică revizie că trebuie dusă la RAR.
Cu ocazia asta am descoperit că am o scurgere de ulei între cutie și motor, cred că e semeringul de la palier. Un cauciuc fața ros pe interior, trebuie făcut aliniamentul. Discurile de frână ar trebui și ele schimbate...
Până la urmă am schimbat doar bujiile că aveau 2mm distanța între electrozi
De la buji Frantuzesti ai trecut pe buji Nemtesti !? Cum de nu ai pus Denso sau NGK ?
Trebuie sa dai si volanta jos sa ajungi la simeringu ala... ai ceva de lucru la ea !
Erau singurele din magazin care se potriveau si le-am luat, oricum sunt mai bune decat ceva no name.
E automata, asa ca sunt multe de dat jos de la ea. Am sa o las asa pana se mai inrautateste.
Am fost la RAR și am picat pentru cauciucul ăla. Nu-i bai, macar știu că restul e ok.
Astăzi am refăcut farul de pe dreapta că se făcuse ca dreacu. Am pus masina de polișat pe el și în 5m a fost gata. Apoi i-am dat două straturi de Jeatseal de la Chemical guys.
A ieșit bine dar tot nu e la fel cu cel de pe stânga. Unul dintre ele a fost schimbat.
La RAR ai 30 de zile să remediezi problema dacă depășești trebuie să refaci testul. În cazul meu e doar inspecție vizuală.
163500km, coafura rezista, desi semeringurile de supape nu prea Am zis sa ii schimb uleiul si filtru chiar daca a mers tot la amestec de la ultimul schimb sincer nu am chef sa desfac tot motorul numai sa-i schimb semeringurile asa ca mai astept sa vedem ce se intampla in urmatoarea perioada. Planul ar fi sa o schimbam cu una mai noua 2008+ dar vedem daca se materializeaza.
06-01-2016, 13:56 (This post was last modified: 06-01-2016, 14:09 by Tomi.)
pt semeringuri supape , cum zice Traian nu trebuie data jos chiulasa.
partea proasta e ca raman supapele pline de depuneri care acolo raman ....
sa le cureti cat de cat din exterior e un job cam lung.
.....recomand aer comprimat (TDC evident) , asa raman supapele sus si e mai usor la montaj. nu e greu, se poate face adaptor printr-o bujie (veche) la un hose daca nu ai un tester de compresie de la care sa folosesti hose-ul.
(asa iti ramane adaptorul si pt investigatii via air pressure, garnitura chiulasa arsa, supape cu probleme, segmenti, cilindru etc.)