17-10-2013, 12:29
un articol simpatic despre ce a ajuns F1 - tot de asta nu ma mai uit pentru ca regulile de-a dreptu idioate nu mai au de a face cu automobilismul si talentul unui pilot.
O accelerare cu Senna
S-a spus că nu e spectacol în Formula 1, de parcă show-ul ar fi un scop în sine, ca la Cirque du Soleil, şi n-ar apărea ca urmare a competiţiei, orgoliului şi dorinţei de-a fi cel mai bun. S-a spus că la Monaco n-ar trebui să se desfăşoare un Mare Premiu de F1, pentru că nu se poate depăşi.
Poate că imaginea lui Senna din 1984, zburând pe ploaie, cu un hârb, pe lângă Niki Lauda, a scăpat vederii. La fel şi tururile din ce în ce mai rapide de la calificările din 1988, când a obţinut, pe cel mai scurt traseu din F1, un timp mai bun cu aproape o secundă şi jumătate decât cel al lui Prost, aflat pe grilă pe locul secund. Sau filmarea în care se vede cum părţile laterale ale cauciucurilor umplu literalmente şanţurile curbe ale parapetelor, de-ţi vine să urli că e trucaj.
Ayrton spunea aşa: “Eu nu concurez pentru locul al doilea. Cel care vede un spaţiu pe unde se poate depăşi şi nu încearcă să-l ocupe nu e pilot de curse”. Vi-l imaginaţi semnând acorduri prenupţiale în 1987, cum că-l va sprijini pe Alain Prost?
Nu e spectacol pentru că au reuşit să scoată bărbăţia din piloţi. S-a dat maşinii acel “no man’s land” care trebuia să fie cucerit de om. Ţin minte un alt episod cu Senna, din Canada, când a depăşit pe pistă umedă. Maşina a zvâcnit – avea Nichita Stănescu un vers, “tresărirea bruscă a malului, ca şi cum l-ar trece pişarea” -, dar a rămas miraculos pe asfalt. În acelaşi loc, la manevre asemănătoare, alţi piloţi au ajuns în gard.
Acum totul e bine. Băieţii îşi cer scuze de câte ori ciupesc un eleron şi comunicatele apar în timp real pe micul ecran, “incidentul dintre maşinile x şi y este analizat”, ca şi cum Inchiziţia s-ar fi reunit în şedinţă de urgenţă. Depăşirile sunt cuminţi, identice, benigne, ajutate de flapsuri mobile, în aceleaşi locuri, de parcă ar exista indicatoare rutiere ce permit manevra. Au ajuns să-l penalizeze pe Webber pentru că s-a întors la boxe, după sfârşitul cursei, căţărat pe monopostul lui Alonso. În 1991, în Marea Britanie, Ayrton făcea acelaşi lucru, pe maşina lui Mansell, ba chiar i-a tras un binemeritat şut unui comisar de traseu care încerca să-l împiedice.
Mulţi spun că nu mai urmăresc Formula 1 din ziua în care a murit Senna. Restul cred că ne uităm la “Marele Circ” cu speranţa secretă că acele vremuri s-ar putea repeta vreodată. Nu se mai pot întoarce. Pe 1 mai 1994, a murit o epocă şi a început o alta, a conformismului şi a pilotului asistat. Cine a spus că omul nu mai poate schimba lumea a avut dreptate, pentru că între timp s-a făcut tot ce trebuia făcut pentru a schimba omul.
Încerc să mi-l imaginez pe Ayrton Senna la peste 53 de ani, cuminţit de vârstă şi de noianul de recorduri. E imposibil.
Articolul unde gasiti si 3 filmulete
![[Image: 1512555635552713169684999744352n.th.jpg]](http://www.imageupload.co.uk/images/2013/12/30/1512555635552713169684999744352n.th.jpg)
